Penis de dimensiuni mari, ​O poveste despre mărimea penisului care o să-ți schimbe părerea despre penisul tău


Harta mărimii sânilor şi penisului în lume. Vezi ce loc ocupă România

Reactualizat la: 20 noiembrie Dimensiunea penisului a fost dintotdeauna un subiect sensibil pentru bărbaţi. Mulţi şi-au riscat sănătatea pentru a obţine o dotare mai generoasă, iar unii dintre ei au regretat toată viaţa acest capriciu.

Trimite articolul Alţii nu au mers atât de departe, însă n-au rezistat avalanşei de produse miraculoase care promit şi mare, şi tare, şi repede, fără să facă altceva decât să ia banii celor naivi. Conform studiilor, un penis de mărime medie măsoară, în erecţie, între 13 şi 15 cm.

Mărirea penisului, un moft costisitor

Din punct de vedere medical, un penis este considerat subdezvoltat micropenis dacă măsoară mai puţin de 8 cm în stare erectă. Mărimea penisului în stare flască nu este relevantă pentru cât de mare devine acesta în erecţie. Diferenţe între etnii şi rase au fost observate în cadrul mai multor studii, dar s-a ajuns la concluzia că factorii care le influenţează nu sunt genetici. În medie, cei mai înzestraţi ar fi bărbaţii de origine africană, urmaţi de bărbaţii albi şi apoi de cei asiatici.

Aceste diferenţe nu sunt mari între 1 şi 2 cm şi, din nou, există foarte multe excepţii. Aşa că nici etnia nu oferă indicii clare cu privire la dotarea unui bărbat, oricât le-ar plăcea unora să încurajeze stereotipurile. În ceea ce priveşte ideea că femeile au nevoie de mai mult şi mai mare pentru a fi satisfăcute, probabil se aplică mai mult portofelului decât penisului.

Vaginul unei femei care nu a născut are lungimea de 7,5cm, cel al unei femei care a născut are în jur de 10 cm.

Micsorarea penisului: cele mai frecvente cauze

Studiile arată că pentru majoritatea femeilor grosimea este mai importantă decât lungimea, iar cele mai multe au declarat că sunt mulţumite de organul partenerului lor. Metode 1. Metoda chirurgicală Ce se întâmplă: Pentru alungire, se eliberează ligamentele suspensoare care ataşează penisul de osul pubis lăsând o porţiune mai mare din penis la vedereşi se deplasează piele de pe abdomen sau din zona pubiană penis de dimensiuni mari penis. În ceea ce priveşte mărirea circumferinţei, metoda folosită este injectarea cu grăsime de la pacient sau de la un donator, grăsime recoltată prin sucţiune sau grefă.

Mărirea penisului - care metode funcționează, conform studiilor? Deși reprezintă un punct de interes comun al multor bărbați, conform studiilor recente dimensiunea penisului este mai puțin importantă decât grosimea.

Grăsimea se poate resorbi şi acest lucru chiar se întâmplă în numeroase cazuridând penisului un aspect neregulat şi cerând o a doua operaţie. Penisul este alungit în stare flască cu cm şi penis de dimensiuni mari erecţie, în mod ideal, cu cm dar s-au întâmplat şi cazuri unde nu s-a observat nicio alungire în stare erectă. Chirurgia penisului în scopuri cosmetice nu este încurajată de organizaţiile medicale, deoarece riscurile sunt mari, iar rezultatele nesigure, deşi se fac progrese în acest sens.

Ce poţi să păţeşti: Toate aceste proceduri comportă riscuri, cele mai serioase fiind: infecţia, pierderea sensibilităţii cutanate, sângerare excesivă, cicatrici vizibile, discomfort frecvent, incontinenţă urinară, instabilitatea erecţie, deformarea penisului, creşterea de păr la baza penisului şi chiar impotenţă.

Mărimea medie a unui PENIS în România și în alte 112 țări - STUDIU

Nu există nicio dovadă că ar fi eficiente. Ce poţi să păţeşti: În mod normal, n-are trebui să păţeşti nimic rău, dar depinde mult de firma care se ocupă de aceste produse.

Analize făcute de o universitate americană au descoperit pilule contaminate cu mucegai, pesticide, plumb, materii fecale, bacteria Escherichia coli sau E. Loţiunile şi cremele pot produce alergii cutanate. Dacă vrei neapărat să foloseşi astfel de produse, măcar alege o firmă cunoscută şi achiziţionează-le doar din farmacii.

penis de dimensiuni mari întărirea și durata erecției

Pompe de vacuum Ce se întâmplă: Aceste dispozitive pompează sângele în penis şi îl fac să se umfle, deci pot fi eficiente în cazul problemelor de erecţie, dar nu măresc efectiv penisul. Ce poţi să păţeşti: Poate fi afectat ţesutul elastic al penisului, iar acest lucru diminuează calitatea erecţiilor.

Mai pot apărea vase de sânge sparte şi băşici, mai ales dacă pompa nu se foloseşte conform instrucţiunilor de pe pliant.

penis de dimensiuni mari de ce fata și  a pierdut erecția

Tracţiunea şi folosirea greutăţilor. Folosirea greutăţilor este o practică foarte veche şi, spun unii specialişti, cu şanse de succes, dar trebuie aplicată cu mare atenţie şi doar în urma consultării cu un medic urolog.

Ce poţi să păţeşti: Te poţi alege cu dureri cronice, impotenţă, cicatrici, mai ales dacă faci exces de zel. Exerciţii Ce se întâmplă: Aceste exerciţii au ca scop intensificarea fluxului sangvin în penis, prin metode manuale, cu scopul de a mări permanent dimensiunea penisului în erecţie. Nu sunt studii care să ateste eficienţa acestei metode.

​O poveste despre mărimea penisului care o să-ți schimbe părerea despre penisul tău

Ce poţi să păţeşti: Această metodă este considerată mai sigură ca altele, dar, dacă nu eşti atent, se poate lăsa cu vase de sânge sparte, dureri, sângerări uretrale şi deformarea penisului. Hipnoză Ce se întâmplă: Există CD-uri audio sau aşa-zişi terapeuţi care pretind că îţi pot mări penisul cu ajutorul sugestiilor subliminale sau al şedinţelor de hipnoză.

Un profesionist îţi va spune că nu se erecția alimentelor crude modifica aspectul fizic al penis de dimensiuni mari persoane prin hipnoză.

  1. Cum să ți faci penisul să se ridice
  2. Ce trebuie să faceți dacă aveți probleme cu erecția
  3. Motive pentru care nu apare o erecție
  4. Studiu: S-a stabilit care este dimensiunea medie a penisului | Medlife
  5. Mărirea penisului, un moft costisitor - Tion

Ce poţi să păţeşti: Să arunci nişte bani pe fereastră. Singurul efect pozitiv constatat a fost o mai mare încredere în sine, datorată autosugestiei. Ce poţi să faci: Să îţi accepţi dimensiunile aşa cum sunt, în primul şi în primul rând.

penis de dimensiuni mari bărbați masaj penis

Mici trucuri, cum ar fi tunderea părului pubian şi reducerea burţii în caz că o ai pot ajuta foarte mult. Cultivarea formei fizice şi comunicarea cu partenera îţi pot îmbunătăţi viaţa sexuală fără să te supui unor riscuri absurde. SURSA: www.

  • Cum să te enervezi cu o erecție
  • Pantof de erecție
  • Erecție de dimensiuni mari
  • Mărirea penisului - care metode funcționează, conform studiilor?
  • Mărimea medie a penisului şi ce îşi doresc de fapt femeile Mărimea penisului stârneşte motive de îngrijorare în rândul celor mai mulţi dintre bărbaţi, care de multe ori supraestimează mărimea media a penisului.
  • Cauzele erecției pe timp de noapte
  • Mărimea medie a unui PENIS în România și în alte țări - STUDIU - cleverfrog.ro
  • ​O poveste despre mărimea penisului care o să-ți schimbe părerea despre penisul tău