Penis neanderthal,


Impactul psihologic al pandemiei de COVID asupra populației 10 martieCreierul omului a devenit mai mare, iar penisul său nu mai prezintă acele excrescenţe cornoase prezente penis neanderthal cimpanzei şi la alte mamifere, în urma pierderii unor secvenţe de ADN de-a lungul evoluţiei penis neanderthal, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Nature.

The Last NEANDERTHALS

Astfel de transformări ar putea, potrivit cercetătorilor, să fi favorizat formarea cuplurilor monogame şi apariţia structurilor sociale complexe care au permis creşterea fragililor bebeluşi umani.

Gill Bejerano, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Stanford din Statele Unite, a încercat să descrie felul în care omul a dobândit de-a lungul evoluţiei sale caracteristici specifice rasei umane, prin pierderea anumitor secvenţe de ADN care controlează exprimarea unor gene.

mărimea și tipul penisurilor

Absenţa de pe glandul penian a excrescenţelor pe bază de keratină care se găsesc la multe alte mamifere reduce sensibilitatea tactilă a penisului şi poate conduce la o durată mai mare a actului sexual la oameni, în comparaţie cu alte specii. Secvenţa de ADN ce a fost pierdută de om joacă totodată un rol important în dezvoltarea perişorilor senzoriali perişorii din vestibulii nazali, mustăţile prezenţi la numeroase mamifere. O altă secvenţă ADN dispărută la oameni se afla în proximitatea unei gene numită supresor de tumori care împiedică creşterea neuronilor într-o regiune specifică din creier.

Această genă nu se mai poate exprima nu mai poate produce molecula prevăzutăiar acest fapt a contribuit la dezvoltarea unui creier penis neanderthal mare la oameni.

ce alimente afectează dimensiunea penisului

Echipa sa a identificat secvenţe de ADN absente la om, dar conservate la cimpanzei şi alte specii. Acest ADN pierdut controla în trecut modul în care se manifestau genele apropiate implicate în semnalele hormonale sau în funcţiile creierului.

se îmbunătățește erecția după masajul prostatei

Pierderea unor mici secvenţe regulatoare, nu a genelor pe care acestea le controlau, poate antrena modificări mai subtile. Spune-ti parerea!

un punct de pe corp care provoacă o erecție